31 ian. 2008

Zbor

versuri: Darie D-tru Daniel

Munţii au apus mereu în soare
Luna roată-n ei a răsărit
Vin şi pleacă păsări călătoare
Muntele rămâne neclintit.

R:
Sus mai sus în munte
Sus mai sus drumeţe
Munţii sunt în frunte
Vis şi frumuseţe

Crestele au nimbul lor de vis
Un luceafăr strălucind în ape
Muntele-i înaltul şi-i abis
Muntele e suflet de aproape

Codrii au acelaşi glas sălbatic
Şi mai cântă doina printre frunze
În etern rămâne un vis tomnatic
Un covor de frunze nepătrunse

Vârful brazilor e iar scânteia
Ce aprinde torţa de durere
Codrul va rămâne în veci ideea
Zborului alean de mângâiere.

De vorbă cu iarna

M-am întâlnit cu iarna la Predeal
Era-mbrăcată ca şi-acum un an
Cu-aceeaşi albă rochie de bal
Păstrată vara, sus, pe Caraiman

R:
O, tu, iarna mea
Plină de daruri şi de nea
Să-mi dai ceva bun
Acum când vine Moş Crăciun

Şi-am coborât în gară pe peron
Să schimb cu iarna câteva cuvinte
M-a întrebat de ce-am venit la munte
Şi dacă m-am făcut băiat cuminte

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi
Şi m-am urcat în tren la clasa întâi
Şi m-am întors cu iarna-n Bucureşti.

Mi-e dor

Mi-e dor de munte, de Caraiman
Pe veci acoperit cu nori
De murmur tainic de izvor
Mi-e dor de freamătul de brazi
Mi-e dor de tine azi

Mi-e dor de toaca din vecerni
Şi de tălăngi de verde plai
De mândru port, de dulce grai
De jalnic fluier de păstor
Mi-e dor de tine, dor.

Mi-e dor de flori de colţ de argint
De ţanc de stâncă apăsată
Mi-e dor de caprele de munte
Peste prăpăstii avântate
Şi de călugărul din schit
Mi-e dor de tine munte.

Mi-e dor de tine prieten drag
Ce-n veci te-ai dus în nefiinţă
Şi munte tu ce m-ai lipsit
De dragostea şi dreapta lui credinţă
Mi-e tare dor de tine iar.

Aruncarea in valuri

Iubita mea să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă uşa ţărmului s-o-nchizi
Iubita mea te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.

R:
Iubita mea să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în marele înfrânt
Şi să ne luăm dacă voieşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus de mult că pe pământ sunt rele
Ţi-am spus că marea-i căpătâiul meu
Ţi-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu
Iubita mea să devenim acvatici
Pământul care suntem ni-i destul
Sătulă eşti de cele pământene
De cele pământene sunt sătul

Ne vor privi prin sute de binocluri
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
Şi ei pe mare numai unul văd
Dar nu-i nimic le vom plăti aceasta
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
Şi-n braţe cu o mare de copii.

8 ian. 2008

Pe munte

Cu rucsac şi fără bani de drum
Pe munte eu sunt fericit acum
Natura ne ocroteşte ne-ncetat
Departe sunt de oraşul poluat

Dacă vreodată pe munte-aţi urcat
Sunt sigur prieteni că nu l-aţi uitat
Când farmecul lui pătrunde în gând
Vă cheamă oriunde aţi fi pe pământ

Când urci pe poteci
Printre păduri de pini şi brazi verzi
Eşti liber ca şi pasărea-n zbor
De casă nu te apucă nici un dor.

Imnul Bucur

Pe poteci de munte
Noi mergem cu spor
Şi nici nu ne pasă
Dacă-i vânt sau nor
Trecem peste plaiuri
Cu nea sau noroaie
Şi lăsăm în urmă
Viscol, ger sau ploaie

R:
C-un bezard
Drumul pe poteci
Nu-i un hazard
Dacă "Bucur" eşti
Din oraşul Bucureşti

Buna zi se vede
Chiar de dimineaţă
Cer senin cu soare
Sau noros cu ceaţă
Bucur se zăreşte
Oriunde te uiţi
Pe înalte pajişti
Şi pe vârf de munţi

Bucur cel de astăzi
Cu toţii îl ştim
În Munţii Carpaţi
Oricând ne întâlnim
De facem noi cupa
Sau de-o faceţi voi
Prietenii se-adună
Peste munţi şi văi.

Dor de ducă

Când pe lume am venit
O zână mi-a poruncit
Să n-am linişte nici pace
Până n-oi găsi ce-ţi place
S-am în mine dor de ducă
Ast-a fost a ei poruncă.

Încă din copilărie
Hoinăream desculţ prin glie
M-ascundeam în lan de grâu
Şi mă bălăceam în râu
Mi-am amintit de-a ei poruncă
Şi-am plecat grăbit prin luncă

Şi-am ajuns la-ntinsa mare
Unde soarele răsare
Pescăruşii în zbor ţipau
Gândurile-mi răvăşeau
Totul răscolea în mine
Şi-am plecat spre largi coline.

Viscolul mi-alintă faţa
Doamne ce frumoasă-i viaţa
Gerul ce pătrunde-n mine
Sângele ce-mi curge-n vine
Ploaia care-mi intră-n oase
Hainele de vânt sunt roase.

Hoinărind prin munţi hai-hui
Nu duc dorul nimănui
El mi-e soră, el mi-e frate
De munte nu m-aş desparte
Aici aş vrea să trăiesc
Doamne cât îl mai iubesc.

Drumeţule să n-ai frică
Muntele nu-ţi poartă pică
Apele nu-i tulbura
Pădurea nu i-o tăia
Ascultă de-al meu îndemn
Că te-ajunge greu blestem.

Chiar când e cuprins de ură
Şi pe nimeni nu îndură
Biciuindu-şi stânca-n vânt
Culcând brazii la pământ
De-o pornesc în sus voios
Mă priveşte mânios

Ţine trăsnetul în mână
Pe buze are furtună
Dar priveşte-n ochii mei
Şi nu vede teamă-n ei
Şi-mi zâmbeşte bucuros
Te-am iertat căci eşti voios

R:
Dor de ducă, dor de ducă
Unde dracu să mă ducă
Piscuri se înalţă-n zare
Mândre strălucesc în soare
Şi semeţe mă îndeamnă
Ia poteca spre cabană.

4 ian. 2008

Dragoste-n fân

R:
Să mergem amândoi la strâns de fân
Şi soarele să ne lucească-n coasă
Din când în când în urmă să-ţi rămân
Ca să te văd aprinsă şi frumoasă


Pe fondul verde să te decupez
În felul nimfei cu picioare brune
Şi-n patima magneticei amiezi
Eu să îmbrăţişez ce nu pot spune

Şi-acolo unde nu mai e cuvânt
Şi sângele începe brusc să fiarbă
Să cad asupra ta ca trunchiul frânt
Şi-n dragoste să ne-mbrăcăm în iarbă

Şi să miroşi a soare şi-a trifoi
Şi să te-ntorci în paza umbrei mele
Şi să simţim tot cerul peste noi
Şi gărgăriţe clichetind pe piele

Şi leneş scuturându-te de fân
Să trăncănim un soi de amănunte
Din cele ce pe buze mai rămân
Când se arată ploaia dinspre munte

Şi să uităm şi noi într-adevăr
De ferma noastră peste clăi rămasă
Iar tu să-ţi aranjezi sburlitul păr
Privindu-te în luciul blând de coasă.

Condorul

Noi venim din larga zare
Căutăm nemărginirea
Un condor ne este firea
Pentru fiecare
Noi pornim drumu-n amurg
Pasul nostru-nseamnă munte
Pasărea ne însoţeşte
Şi apele ce curg

R:
Suntem Condorul şi nu ne este frică
Şi n-avem pretenţii la nimic
Un popas sub ramuri sau sub stâncă
Muntele ne este bun amic


Ne avântăm pe munte iară
Oboseala nu ne-apasă
Că suntem la noi acasă
Prin poteci şi seara
Torţele se-aprind în grabă
O splendoare este totul
Nici c-a existat potopul
Pasu-i pus pe treabă

O cabană se zăreşte
Noi o asaltăm cu-n cântec
Ea cu-n ceai şi cu un zâmbet
Parcă ne pofteşte
Facem noapte de cabană
Cu cântec şi voie bună
Grupuri multe se adună
Şi cu noi ei îngână

Obosiţi de atâta trudă
Adormim că se cuvine
Cabana abia mai ţine
Prea multă grămadă
Zorii zilei sunt aproape
Paşii iarăşi ne tot poartă
Soarta de munte-i legată
Ca barca de apă

Salutări de-aici din munte
Pentru bunii noştri semeni
Faceţi pace pretutindeni
Renunţaţi la lupte
Să nu stea puterea-n glonţ
Muntele vă fie calea
Noi vă dăriuim şi floarea
Splendidă de colţ

Prieteni din Crai

Prieten drag ce Craiul ne-a legat
Acolo sus pe stâncă am jurat
Să păstrăm prietenia
Muntelui ce ne-a unit
Prieteni buni să fim pân' la sfârşit

Sub parfumul florilor de mai
Ne-am încercat vigoarea noastră-n Crai
Printre colţii de stâncă
Ne-am croit un drum
Prieteni buni am devenit de-acum

Dacă soarta se va-mpotrivi
Dacă timpul ne va despărţi
Craiul va fi amintirea
Clipelor ce le-am trăit
Într-o noapte pe Vârful Ascuţit

Unde stai, pe ce străduţă

Unde stai, pe ce străduţă
Unde casa ţi-ai mutat
Poate că în a ta căsuţă
V-a mai fi o cămăruţă
Pentru mine de-nchiriat

Vreau să fiu vecin cu tine
Cum am fost şi pân' acum
Iar când tainic noaptea vine
Am să bat în geam la tine
Şi-am să-ţi spun că te iubesc

Şi-am să mi te duc acasă
Şi-n grădiniţa cu flori
Printre crini în grădiniţă
Ai să fi dragă fetiţă
Cea mai mândră dintre flori

Blestemat să fie acela
Blestemat pe acest pământ
Cel ce a iubit o fată
Şi-a lăsat-o supărată
Până-n cea din urmă zi

Verbul "a iubi"

De când te-ai stins din calea mea
Nimic nu te-a mai readus
Atât de mult ca şi o stea
Te-ai depărtat şi-atât de sus

Mi-ai spus că pleci nu te-am crezut
Şi am sperat c-ai să revi
Din visul nostru cunoscut
Doar dragostea nu-i printre vi

R:
Verbul a iubi să-l citeşti printre rânduri
Nu mai pot să-l scriu de atâtea gânduri


Într-o cutie de cristal
Ti-am pus iubirea mea in dar
Si inima alaturea
Cu zeci de lacrimi langa ea

Mi-ai spus ca nu mai vrei sa speri
Iubita mea de azi si ieri
Mi-ai spus ca nu mai vrei sa fii
Copilul ce nu poate fi.

R:

Opreste-te sa ma privesti
Din lacrimi sa-mi construiesti
Un val de dor de netrecut
De mine cel necunoscut

Mi-ai spus ca nu mai vrei sa speri
Iubita mea de azi si ieri
Nimic nu vreau sa mai aud
Nu plang şi nici nu vreau să plâng

R:

Cam tot atunci muri şi eu
Sunt altul decât care-am fost
Ajuns la suflet derbedeu
Cu sentimente fără rost

Dar într-o zi când te-oi vedea
Atât de tare am să fiu
Şi-am să-ţi zâmbesc iubita mea
Şi n-ai să vezi că-i din sicriu

R:

3 ian. 2008

Condorul

Am venit din Capitală şi din orice colţ de ţară
Muntele acum ne cheamă la Cupa "Condorul"
Salutăm cu toţi degrabă în izvorul munţilor
Stima noastră toţi le-o poartă celor din Condor

R:
Am venit, prieteni, şi nu ne este frică,
Căci n-avem pretenţii la nimic
Doar să fim prezenţi şi noi la cupă
Muntele ne este bun amic.

Am venit în plină iarnă să ne adunăm cu cântec
Pentru noi e primăvară sus, aici, la munte
Iată-ne pe toţi, prieteni, bucuroşi-de-aşa chemare,
Un condor ne este firea pentru fiecare.

LinkWithin

Blog Widget by LinkWithin