Zbor

versuri: Darie D-tru Daniel

Munţii au apus mereu în soare
Luna roată-n ei a răsărit
Vin şi pleacă păsări călătoare
Muntele rămâne neclintit.

R:
Sus mai sus în munte
Sus mai sus drumeţe
Munţii sunt în frunte
Vis şi frumuseţe

Crestele au nimbul lor de vis
Un luceafăr strălucind în ape
Muntele-i înaltul şi-i abis
Muntele e suflet de aproape

Codrii au acelaşi glas sălbatic
Şi mai cântă doina printre frunze
În etern rămâne un vis tomnatic
Un covor de frunze nepătrunse

Vârful brazilor e iar scânteia
Ce aprinde torţa de durere
Codrul va rămâne în veci ideea
Zborului alean de mângâiere.

De vorbă cu iarna

M-am întâlnit cu iarna la Predeal
Era-mbrăcată ca şi-acum un an
Cu-aceeaşi albă rochie de bal
Păstrată vara, sus, pe Caraiman

R:
O, tu, iarna mea
Plină de daruri şi de nea
Să-mi dai ceva bun
Acum când vine Moş Crăciun

Şi-am coborât în gară pe peron
Să schimb cu iarna câteva cuvinte
M-a întrebat de ce-am venit la munte
Şi dacă m-am făcut băiat cuminte

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi
Şi m-am urcat în tren la clasa întâi
Şi m-am întors cu iarna-n Bucureşti.

Mi-e dor

Mi-e dor de munte, de Caraiman
Pe veci acoperit cu nori
De murmur tainic de izvor
Mi-e dor de freamătul de brazi
Mi-e dor de tine azi

Mi-e dor de toaca din vecerni
Şi de tălăngi de verde plai
De mândru port, de dulce grai
De jalnic fluier de păstor
Mi-e dor de tine, dor.

Mi-e dor de flori de colţ de argint
De ţanc de stâncă apăsată
Mi-e dor de caprele de munte
Peste prăpăstii avântate
Şi de călugărul din schit
Mi-e dor de tine munte.

Mi-e dor de tine prieten drag
Ce-n veci te-ai dus în nefiinţă
Şi munte tu ce m-ai lipsit
De dragostea şi dreapta lui credinţă
Mi-e tare dor de tine iar.

Aruncarea in valuri

Iubita mea să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă uşa ţărmului s-o-nchizi
Iubita mea te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.

R:
Iubita mea să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în marele înfrânt
Şi să ne luăm dacă voieşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus de mult că pe pământ sunt rele
Ţi-am spus că marea-i căpătâiul meu
Ţi-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu
Iubita mea să devenim acvatici
Pământul care suntem ni-i destul
Sătulă eşti de cele pământene
De cele pământene sunt sătul

Ne vor privi prin sute de binocluri
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
Şi ei pe mare numai unul văd
Dar nu-i nimic le vom plăti aceasta
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
Şi-n braţe cu o mare de copii.

Pe munte

Cu rucsac şi fără bani de drum
Pe munte eu sunt fericit acum
Natura ne ocroteşte ne-ncetat
Departe sunt de oraşul poluat

Dacă vreodată pe munte-aţi urcat
Sunt sigur prieteni că nu l-aţi uitat
Când farmecul lui pătrunde în gând
Vă cheamă oriunde aţi fi pe pământ

Când urci pe poteci
Printre păduri de pini şi brazi verzi
Eşti liber ca şi pasărea-n zbor
De casă nu te apucă nici un dor.

Imnul Bucur

Pe poteci de munte
Noi mergem cu spor
Şi nici nu ne pasă
Dacă-i vânt sau nor
Trecem peste plaiuri
Cu nea sau noroaie
Şi lăsăm în urmă
Viscol, ger sau ploaie

R:
C-un bezard
Drumul pe poteci
Nu-i un hazard
Dacă "Bucur" eşti
Din oraşul Bucureşti

Buna zi se vede
Chiar de dimineaţă
Cer senin cu soare
Sau noros cu ceaţă
Bucur se zăreşte
Oriunde te uiţi
Pe înalte pajişti
Şi pe vârf de munţi

Bucur cel de astăzi
Cu toţii îl ştim
În Munţii Carpaţi
Oricând ne întâlnim
De facem noi cupa
Sau de-o faceţi voi
Prietenii se-adună
Peste munţi şi văi.

Dor de ducă

Când pe lume am venit
O zână mi-a poruncit
Să n-am linişte nici pace
Până n-oi găsi ce-ţi place
S-am în mine dor de ducă
Ast-a fost a ei poruncă.

Încă din copilărie
Hoinăream desculţ prin glie
M-ascundeam în lan de grâu
Şi mă bălăceam în râu
Mi-am amintit de-a ei poruncă
Şi-am plecat grăbit prin luncă

Şi-am ajuns la-ntinsa mare
Unde soarele răsare
Pescăruşii în zbor ţipau
Gândurile-mi răvăşeau
Totul răscolea în mine
Şi-am plecat spre largi coline.

Viscolul mi-alintă faţa
Doamne ce frumoasă-i viaţa
Gerul ce pătrunde-n mine
Sângele ce-mi curge-n vine
Ploaia care-mi intră-n oase
Hainele de vânt sunt roase.

Hoinărind prin munţi hai-hui
Nu duc dorul nimănui
El mi-e soră, el mi-e frate
De munte nu m-aş desparte
Aici aş vrea să trăiesc
Doamne cât îl mai iubesc.

Drumeţule să n-ai frică
Muntele nu-ţi poartă pică
Apele nu-i tulbura
Pădurea nu i-o tăia
Ascultă de-al meu îndemn
Că te-ajunge greu blestem.

Chiar când e cuprins de ură
Şi pe nimeni nu îndură
Biciuindu-şi stânca-n vânt
Culcând brazii la pământ
De-o pornesc în sus voios
Mă priveşte mânios

Ţine trăsnetul în mână
Pe buze are furtună
Dar priveşte-n ochii mei
Şi nu vede teamă-n ei
Şi-mi zâmbeşte bucuros
Te-am iertat căci eşti voios

R:
Dor de ducă, dor de ducă
Unde dracu să mă ducă
Piscuri se înalţă-n zare
Mândre strălucesc în soare
Şi semeţe mă îndeamnă
Ia poteca spre cabană.