Om bun

Cum e firesc in viata calator
Si cum se-ntampla ades cu fiecare
Am batut pe la porti, brazdat de dor
Alteori manat de-mprejurare
Unii au deschis si veseli m-au primit
Poftindu-ma cu drag in a lor casa
Altii din pragul casei mi-au vorbit
Pastrandu-si vesnic usa ferecata

R:
Om bun, om bun, om bun, om bun
Cu tine viata-mi pare mai frumoasa
De-ndata ce necazul meu ti-l spun
Necazul fuge si fericit ma lasa

De s-a-ntamplat vreodata ratacit
Sa fiu ......... in lacrimi si tristete
Omul cel bun aproape mi-a venit
Si m-a-nseninat cu-a lui blandete
Nu mi-a cerut nici aur nici argint
Si doar sa-i port iubirea ca pe-o floare
...............................
Caci a fi om e lucru foarte mare

Nu cantariti vreodata din ce dati
Omului bun ce-n poara va va bate
Si sa-l primiti cu suflet cautat
Si sa-l cinstiti cu-n dram de bunatate
Iubiti mereu pentru a fi iubiti
Iertati mereu pentru a primi iertare
Un pic mai buni si un pic mai fericiti
Ca dar sa fie-n ziua urmatoare.

Om bun

Dan Andrei Aldea

Om bun, deschide-ne poarta
Da-ne o coaja si nu ne goni
Si-n schimb iti vom alunga tristetea
Cu vesele cantece si ghidusii.

Venim de departe si mergem departe
Tocmai in zare, sus la castel
Ne-am oprit aici, pe drum ne-a prins noaptea
Da adapost unor bieti menestreli.

La castel maine va fi sarbatoare
Printesa-mplineste ani douazeci
Vom bea mult vin, vom goli tavi cu mancare
Ce va fi acolo ... sa tot petreci!

Noi vom canta noaptea intreaga
Oaspetii veseli vor dantui
Si-n toiul petrecerii, pret de o clipa
Om bun si la tine ne vom gandi.

Deschide poarta si da-ne o coaja
Aibi mila de niste bieti menestreli
Vesnic pe drum, asta ni-i soarta
Vesnic pe drum, cautand un castel.

Oaba

Bate vnatul frunzele, oaba
Au albit romancele
Au albit-o si pe-a mea
Dar-ar darcii-n ea sa dea.

R:
D-aia- bine cat traiesti
Sa iubesti sa nu muncesti
Sa mananci si sa bei bine
Ca nu sti cat te mai tine
Sa n-ai case nici palate
Ca-ntr-o zi le lasi pe toate
C-asa-i viata omului
Ca si frunza codrului.

Bate vantul sus frunza, oaba
Rau ma doare inima
M-a lasat tineretea
M-a luat batranetea.

Munceste omul cat poate, oaba
Sa aiba-n casa de toate
Dar cand simte ca traieste
Il ia moartea miseleste.

Trage omul ca furnica
Moare si nu ia nimica
Patru scanduri prinse-n cui
Asta e averea lui

Fir-ai tu moarte sa fi
ca tu de nimic nu sti
N-ai nici mila nici crezare
Iei la rand pe fiecare.

C-asa-i viata omului
Ca si frunza codrului
Frunzele se duc in vant
Omul se duce-n pamant.

Omagiu unui alpinist

Ninge peste munte cu melancolie
Ninge pentru moartea unui alpinist
Ninge peste creste, ninge si sfasie
Inima ce bate azi in pieptu-mi trist

Stanga grea si dura, viata i-au rapit-o
Duhurile vaii casa i-au facut
Giulgiul e zapada pe care-a iubit-o
Vantul il jeleste ca la inceput.

Voi aceia care dainuiti in munte
Voi pe care stanca grea si dura v-a invins
O pustietate sta sa va asculte
Iar ninsoarea blanda ni se pare plans.

Pulberea uitarii ninge pe morminte
Cei legati in coarda nu va vor uita
Catre culmea vietii mergem inainte
Pana-n ziua-n care stanca ne-o trada.

R:
Ninge sfant si pagan
Numai ochii ne raman
Despartirea s-o mai vada
Caci in munti noi ne-am strans
Si-am ajuns de-atata nins
Niste oameni de zapada.