Cerbul

Trăiau odată-ntr-o pădure
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai de dânşii
În adâncimea codrului.

Iar moşul nu voia nimica
Doar moartea el o aştepta
Dar baba lui a vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

Şi soarta se-ndură de babă
Şi un pui de cerb îi dărui
Un pui de cerb cu stea în frunte
Gonit din codru şi rănit

Şi moşu-l săruta pe frunte
Şi baba-l îngriji şi ea
L-au îngrijit cu multă milă
Şi rănile i-au vindecat.

Dar într-o zi trecu pe acolo
Feciorul unui împărat
Trecu cu oastea şi cu curtea
Şi cu ogarii la vânat

Dă-mi mie cerbul măi moşnege
Şi-ţi dau pe el tot ce-ţi doreşti
Îţi dau averi îţi dau şi cinste
Şi oştile împărăteşti

Dar ce să vezi minune mare
Întrega curte ce văzu
Cum cerbul nostru da din coarne
De parc-ar spune "nu vreau, nu".

"Nu vreau să merg la curtea voastră
Nu vreau să merg la împărat
Voi m-aţi rănit la vânătoare
Ei rănile mi-au vindecat"

Mai trebuie să ai un suflet
Un suflet bun şi iubitor
Ca să poţi fi iubit de oameni
Şi de podoaba codrilor.