Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.
R:
Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci suntem reci
Iarnă ni-i pe veci.
Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuibul li-i stricat la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Ai fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.
Şi ninge până la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n trupul tot
Un dans cu oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu