Omar Khayyam
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii
Iar moartea n-o sa-i scada rotundul si splendoarea
Si nimeni nu-i sa-mi spuna adancul talc al spumii:
Ce rost are venirea? Si acum, ce sens plecarea?
Am intrebat savantul si-am intrebat si Sfantul,
Sperand c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa atata ravna atat se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vantul.
Pe cei ce beau se spune ca ceru-o sa-i condamne
Cat adevar e-ntr-asta eu n-as putea sa stiu
Dar daca bautorii si-ndragostitii, Doamne
Vor merge-n iad, desigur Raiul e pustiu.
Tu cel ce tulburi inimi, ia cupa si ulciorul!
Sa bem, privind cum curge napasator izvorul.
O, tanar zvelt si mandru! Te-admir si ochiul cata
La cupa si ulciorul care vei fi odata.
Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta maine
Tu bucura-te astazi! Atata iti ramane
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar
Caci maine poate luna te va cata-n zadar.
Viata se grabeste rapida caravana
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa
Nu ma-ntrista si astazi faptura diafana!
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa!
Un punct pierdut e lumea, in haosul imens
Toata stiinta noastra: cuvinte fara sens
Om, pasare si floare sunt multe in abis
Zadarnic este gandul, iar existenta vis.
Cat de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii."
Cum poate el sa simta in zori minunea firii
Si noaptea vraja sfanta a clarului de luna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu